Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a fost prezent vineri, 28 iunie, la semnarea de către viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a contractului de finanțare pentru proiectul Clean River – Dunărea, care va fi implementat cu fonduri europene prin intermediul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020.
Liderul proiectului este Consiliul Local al orașului Izmail (Ucraina), reprezentat la eveniment de primarul Andrii Abramchenko, care va derula activitățile împreună cu Consiliul Județean Tulcea, Consiliul Regional Odessa (Ucraina) și cu Asociația pentru Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos“ (România).
Proiectul, în valoare totală de 4,3 milioane de euro (din care 3,8 milioane de euro sunt fonduri europene), are o durată de 36 de luni și își propune reabilitarea sistemelor de canalizare ale zonei de frontieră a Deltei Dunării, în scopul prevenirii situațiilor de urgență provocate de activitățile umane.
Vor fi reabilitate: rețeaua de colectare și canalizare a orașului Izmail, rețeaua de canalizare a Spitalului Municipal Tulcea și două stații de tratare a apelor reziduale.
De asemenea, vor fi modernizate două stații de pompare a apelor uzate din orașul Izmail și vor fi pregătiți specialiști din ambele state care activează în domeniul prevenției, intervenției și educației cetățenilor în ceea ce privește dezastrele generate de activități umane.
Be the first to comment