Administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat joi, 8 iulie, la lansarea unui proiect de mare anvergură, accesat și implementat de Administrația Parcului Național Munții Măcinului. Evenimentul s-a desfășurat la Hotel „Delta” și a reunit participarea reprezentanților administrației publice locale precum și a factorilor direct implicați în această inițiativă.
Proiectul are ca obiectiv asigurarea stării de conservare favorabilă a speciilor și habitatelor de interes comunitar din zone de mare interes din județul Tulcea, mai exact cele aparținând sitului Natura 2000 Podișul Nord Dobrogean, precum și prezevarea speciilor de interes conservativ de pe teritoriul rezervațiilor naturale Muntele Consul, Dealul Sarica, Carasan-Teke, Edirlen, Dealul Mândrești și Mănăstirea Cocoș, în cadrul unui proces consultativ, deschis, transparent și participativ vizând elaborarea planului de management și informarea/conștientizarea factorilor interesați cu privire la beneficiile conservării sitului Natura 2000 și a rezervațiilor naturale.
„Vreau să vă felicit pentru reușita accesării acestui frumos și ambițios proiect pe care îl lansați astăzi alături de noi. În virtutea relației profesionale deschise și cooperante construite în timp între Consiliul Județean și Administrația Parcului Național Munții Măcinului, am venit aici pentru a încuraja și lăuda reușita atragerii a aproximativ 2 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională în scopul implementării unui plan de management responsabil, în concordanță cu obiectivul general al proiectului. Totodată, vă urez succes în accesarea a cât mai multe inițiative de acest gen în beneficiul instituției dumneavoastră și al întregii comunități”, a declarat cu acest prilej administratorul public al județului, Dumitru Mergeani.
Be the first to comment