Primarul din Tulcea, Ștefan Ilie, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, iar acesta urmează să fie definitivat prin decizie a instanței.
Astfel, pe rolul Tribunalului Tulcea a fost înregistrat un dosar care are ca obiect ”sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei” , iar inculpat este primarul Ștefan Ilie.
Termenul pentru acest dosar a fost stabilit pentru data de 4 martie.
Acest acord de recunoaștere a vinovăției ar avea legătură cu procesul lui Dorin Meran, fostul șef al Gărzii de Mediu Tulcea, care a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Constanța, la sfârșitul anului trecut, la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Tulcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 6 percheziții domiciliare la persoane bănuite […]
În perioada 2-8 decembrie, Poliţia Rutieră Tulcea a desfăşurat, pe raza județului, acţiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente […]
Be the first to comment