Primăria Tulcea deschide concursul pentru proiecte non-profit. Banii merg la biserici, activități sportive sau culturale

Centrul municipiului Tulcea. FOTO Adrian Boioglu
Centrul municipiului Tulcea. FOTO Adrian Boioglu

Primăria Tulcea a publicat programul anual al finanţărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al Municipiului Tulcea pe anul 2019, pentru activităţi nonprofit de interes general şi pentru cultele religioase. Cei mai mulți bani sunt pregătiți pentru sport, iar cei mai puțini pentru domeniu social.

Scopul programului constă în dezvoltarea activităţilor culturale şi sportive în judeţul Tulcea, sporirea vizibilităţii municipiului Tulcea ca destinaţie turistică, precum şi menţinerea şi perpetuarea tradiţiilor propovăduite de diversele culte religioase.

Obiective specifice ale programului sunt:

  • stimularea dezvoltării armonioase a locuitorilor municipiului Tulcea, prin încurajarea participării acestora la activităţi sportive, sociale, de educaţie civică şi de tineret, precum şi înlesnirea contactului cetăţenilor municipiului Tulcea cu actul cultural;
  • susţinerea cultelor religioase, în vederea desfăşurării vieţii spirituale în bune condiţii
  • îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor municipiului prin susţinerea iniţiativelor asociaţiilor şi fundaţiilor de antrenare a cetăţenilor în activităţi culturale, sportive, sociale, de educaţie civică şi de tineret.

Pentru domeniul Sport, Cultură, Activităţi sociale, de educaţie civică şi de tineret , precum şi pentru cultele religioase recunoscute de lege care îşi desfăşoară activitatea în Municipiul Tulcea au fost alocați 1.000.000 lei, din care:

  • Domeniul Sport – 385.000 lei
  • Domeniul Cultură – 385.000 lei
  • Domeniul Social – 30.000 lei
  • Domeniul Educaţie civică şi tineret – 50.000 lei
  • Domeniul Culte Religioase – 150.000 lei.

Aceste fonduri pot fi folosite pentru:

  • finanţarea cluburilor sportive din municipiul Tulcea;
  • finanţarea de evenimente sportive de mare amploare organizate în municipiul Tulcea;
  • susţinerea participării sportivilor legitimaţi la cluburile din municipiul Tulcea la competiţii sportive naţionale şi internaţionale.
  • organizarea de simpozioane, dezbateri şi întâlniri cu personalităţi ştiinţifice şi culturale în municipiul Tulcea;
  • organizarea de expoziţii de artă, de carte, istorice, numismatice, filatelice, documentare în municipiul Tulcea;
  • punerea în scenă sau prezentarea unor spectacole de teatru, muzică, dans, film, interdisciplinare sau pluridisciplinare în municipiul Tulcea;
  • editarea de cărţi şi publicaţii;
  • organizarea de concerte, festivaluri, alte manifestări culturale în municipiul Tulcea;
  • crearea şi dezvoltarea unui spirit de înţelegere între oameni;
  • creşterea gradului de informare şi sensibilizare asupra vieţii comunităţii şi dezvoltarea unei atitudini civice;
  • intensificarea relaţiilor de parteneriat dintre instituţiile de învăţământ şi alţi actori sociali;
  • promovarea ideii de voluntariat şi creşterea numărului de voluntari;
  • facilitarea accesului tinerilor la servicii de consultanţă în vederea dezvoltării spiritului antreprenorial şi a dezvoltării carierei;
  • conştientizarea necesităţii de implicare în procesul de luare a deciziilor în rândul tinerilor;
  • creşterea implicării tinerilor în organizarea de proiecte şi activităţi extracurriculare.
  • activităţi de identificare a nevoii sociale individuale, familiale şi de grup;
  • acţiuni de conştientizare şi sensibilizare socială în ceea ce priveşte persoanele defavorizate;
  • campanii de promovare a sănătăţii (antitutun, antialcool, antidrog);
  • măsuri şi acţiuni de sprijin în vederea menţinerii în comunitate a persoanelor în dificultate;
  • activităţi şi servicii de consiliere pentru eradicarea violenţei în familie;
  • măsuri şi activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară în plan social pentru încurajarea participării şi solidarităţii sociale;
  • orice alte măsuri şi acţiuni care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune socială.
  • activităţi de conştientizare şi sensibilizare a comunităţii în ceea ce priveşte sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi (handicap) şi relaţionarea cu aceştia.
  • construcția sau repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult;
  • amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult.

Activităţile enumerate mai sus nu au caracter limitativ. În ceea ce privește beneficiarii direcți ai programului, aceștia sunt persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial, asociaţii ori fundaţii constituite potrivit legii, care activează în folosul comunităţii municipiului Tulcea şi propun desfăşurarea unor acţiuni sau programe care să contribuie la interesul public local al municipiului Tulcea.

Proiectele vor fi finanţate în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, în limita fondurilor aprobate prin Programul anual.

În situaţia în care există proiecte care au obţinut un punctaj general de cel puţin 60 de puncte dar care, în urma aplicării mecanismului finanţării în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, nu se încadrează în limita fondurilor aprobate prin Programul anual, acestea vor fi trecute de către comisie pe o lista de rezervă.

Sumele rămase nealocate în cadrul fiecărui domeniu se vor constitui într-un fond comun, din care vor fi finanţate proiectele înscrise pe listele de rezervă, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, până la limita fondurilor disponibile în Programul anual.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*