Primăria Hamcearca le atrage atenția locuitorilor comunei că arderea deșeurilor vegetale este interzisă, în caz contrar fiind pasibili de amendă sau chiar închisoare

Primăria Hamcearca. FOTO Paul Alexe

Primăria comunei Hamcearca face un apel la cetățeni să nu ardă deșeurile vegetale, fiind interzisă incendierea vegetației și a deșeurilor de orice fel. Astfel, incendierea, îngroparea deșeurilor sau eliminarea acestora în afara spațiilor autorizate sunt infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă.

Acțiunea Primăriei Hamcearca vine în urma unei solicitări a Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Tulcea, care atrage atenția asupra faptului că atât persoanele fizice, cât și instituțiile publice, agenții economici și celelalte persoane juridice sunt obligate să ia măsuri pentru întreținerea curățeniei, să nu ardă deșeuri vegetale sau menajere în curți, pe străzi sau în orice alte locuri.

„Având în vedere că este perioada când în gospodării se efectuează curățenia – eliminarea resturilor vegetale, pentru evitarea încălcării prevederilor OUG 92J2021, modificată prin OUG 38/2022 privind regimul deșeurilor, vă informăm următoarele: se interzice incendierea oricărui tip de deșeu și/ sau substanță sau obiect; se interzice îngroparea deșeurilor de orice fel; se interzice abandonarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate”, au transmis reprezentanții instituției.

Abandonarea deșeurilor va fi sancționată cu amenzi de la 10.000 de lei la 20.000 de lei pentru persoane fizice și de la 50.000 de lei la 70.000 de lei pentru persoane juridice. Totodată, incendierea, îngroparea sau eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 5 ani sau cu amendă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*