Primăria Tulcea vrea să fie un model în ceea ce privește protecția și bunăstarea animalelor din municipiu. Tocmai de aceea a fost creat un proiect de strategie pentru acestea. Cei care sunt interesați poți să depună propuneri până pe 14 septembrie 2018.
Statisticile arată că în Tulcea, o familie din 5 deține un animal de companie. Asta înseamnă că există cel puțin 5000 de deținători. Majoritatea preferă câinii.
Strategia este una cu un obiectiv care sună pompos: transformarea Municipiului Tulcea într-un model național de oraș armonios din punct de vedere al coabitării “om-animal”. Cu alte cuvinte, administrația locală vrea să rezolve problema animalelor fără stăpâm, dar să-i și împace pe cei care se ceartă cu vecinul care deține un câine gălăgios. Nu în ultimul rând, Primăria Tulcea vrea să facă un fel de recensământ al tuturor animalelor pentru a-i ține responsabili pe cei care le cresc.
Reprezentanții administrației locale recunosc, în acest document, că în ultimii ani, numărul animalelor abandonate pe domeniul public a crescut și nimeni nu s-a ocupat activ de rezolvarea problemei.
Amenzi, educație și parcuri speciale pentru căței
Primăria vrea să înființeze o așa-numită “Poliție a animalelor” care să aplice sancțiiunile acolo unde e cazul. Divizia specializate va face parte din Poliția Locală Tulcea. Dacă asta nu merge, atunci în Tulcea ar urma să apară centrale de adopții. Acestea sunt menite să nu mai adăpostească patrupedele, ci să le dea spre adopție prin organizarea de târguri și campanii de promovare pe Social media.
Primăria își dorește și spații special delimitate pentru câini – dog-park-urile vor fi zonele unde se vor desfășuura evenimentele dedicate animalelor.
Premiera propusă de Primăria Tulcea vizează înființarea unui așa-numit “SMURV”, adică un Serviciu Municipal de Urgență și Resuscitare Veterinară. Clinicile veterinare mobile vor putea asigura intervenții pe raza municipiului Tulcea și, mai apoi în tot județul. Primăria analizează și posibilitatea înființării unui cimitir și a unui crematoriu de animale, asta în cazul în care SMURV-ul dă greș.
Be the first to comment