Prefectura Tulcea anunță că activitățile în Punctul de Trecere a Frontierei de la Isaccea se desfășoară fără probleme deosebite la acest moment, iar valorile de trafic la persoane și turisme au scăzut semnificativ comparativ cu zilele precedente.
În schimb aceste valori au crescut la camioanele de transport marfa, înregistrându-se un număr mic de persoane cazate în corturile taberei mobile, acestea fiind în tranzit.
„Asigurăm coordonarea activităților la fața locului împreună cu colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Politia de Frontieră, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi și Serviciul Județean de Ambulanță. Vremea este nefavorabilă dar nu afectează activitățile curente”, a declarat prefectul Alexandru Dan Munteanu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment