Prefectura Tulcea cumpără o ambarcațiune pentru gestionarea mai eficientă a situațiilor de urgență, prefectul, în calitate de președinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, urmând să beneficieze astfel de un acces mai facil în comunitățile din Delta Dunării.
Instituţia Prefectului Judeţul Tulcea anunţă lansarea proiectului „Management perfomant al situaţiilor de urgenţă în folosul comunităţilor locale din Delta Dunării”,COD SMIS 129 260 RO 03 19062018 053 06, ce are drept scop consolidarea capacităţii administrative instituţiei de a realiza un management al situaţiilor de urgenţă de o manieră eficientă pentru comunităţile locale din Delta Dunării.
“Prin implementarea acestui proiect este vizată protejarea vieţii umane şi a bunurilor la situaţiile de urgenţă, în special la cele generate de inundaţii sau alte manifestări meteorologice extreme. Astfel, se vizează consolidarea unui cadru care să permită dezvoltarea economică locală prin asigurarea stării de normalitate a vieţii comunităţilor locale din teritoriul FLAG Delta Dunării, în speţă oraşul Sulina şi comunele Ceatalchioi, Pardina, Chilia Veche, C.A. Rosetti, Maliuc, Crişan şi Sfântu Gheorghe”, au precizat reprezentanții Prefecturii Tulcea.
Obiectivul proiectului este facilitarea accesului Prefectului, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în comunităţile din teritoriul FLAG Delta Dunării (oraşul Sulina şi comunele Ceatalchioi, Pardina, Chilia Veche, C.A. Rosetti, Maliuc, Crişan şi Sfântu Gheorghe), prin achiziţionarea unei ambarcaţiuni. Ambarcaţiunea achiziţionată prin acest proiect va contribui la eficientizarea gestionarii situaţiilor de urgenţă prin acces rapid la datele şi informaţiile concrete din teren şi iniţierea unor măsurilor specifice de prevenţie şi protecţie pentru evitarea unor perturbări semnificative ale activităţilor socio-economice care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale.
Finanțarea externă solicitată este de 100% din valoarea investiției, cu o cofinanțare de 0%, valoarea fiind de 762223,73 lei. Perioada de implementare estimată: 24 luni de la data semnării contractului de finanţare.Sursa de finanţare: Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020.
Be the first to comment