Prefectura Tulcea anunță zero cazuri noi de îmbolnăvire COVID-19 la nivelul județului în ultimele 24 de ore

Numărul celor imunizați până acum la Maratonul Vaccinării a depășit 420 de persoane. FOTO Prefectura Tulcea

Prefectura Tulcea a anunțat sâmbătă, 29 mai, că la nivelul județului nu s-a înregistrat niciun caz nou de îmbolnăvire COVID-19, în ultimele 24 de ore.

„Numărul mare de vaccinări efectuate până acum şi faptul că nu am mai avut niciun caz nou de îmbolnăvire COVID-19 din 345 teste RT-PCR în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Tulcea, ne demonstrează faptul că prin vaccinare revenim la normalitate”, a declarat prefectul Marcel Ivanov, în a doua zi de vaccinare a Maratonului din Piața Civică.

În cursul zilei de sâmbătă, 29 mai, până la ora 10.00, s-au mai vaccinat 25 de persoane cu serul Pfizer și 36 cu serul Johnson&Johnson, conform datelor furnizate de personalul medical implicat. În total, numărul al celor imunizați până acum la Maratonul Vaccinării din Tulcea a ajuns la 422 de persoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*