Prefectura Tulcea a dat undă verde reabilitării dispensarului din Casimcea și a digului din Smârdan, ambele afectate de inundații

Pompierii au intervenit la inundații. FOTO ISU Delta Tulcea

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea s-a întrunit în şedinţă extraordinară în cursul zilei de 6 noiembrie. Cu această ocazie s-au analizat problemele semnalate de Primăria Comunei Casimcea privind starea avansată de deteriorare a Dispensarului Comunal din localitatea Casimcea, ca urmare a inundaţiilor produse în zonă precum şi necesitatea realizării lucrărilor de reabilitare şi consolidare a digului de protecţie şi apărare împotriva inundaţiilor a localităţii Smârdan.

În cadrul ședinței s-a constatat necesitatea şi se impune intervenţia de urgenţă în vederea efectuării lucrărilor de reabilitare/consolidare a corpului de clădire cu funcţiunea de Dispensar uman din localitatea Casimcea, grav afectat de inundaţii, încadrat în clasa de risc seismic Rs II. Sumele necesare efectuării lucrărilor de reabilitare/consolidare vor fi asigurate din bugetul local al comunei Casimcea şi/sau prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Primăria Comunei Casimcea va demara procedurile necesare obţinerii fondurilor ce vor avea ca destinaţie efectuarea lucrărilor de reabilitare a căror valoare estimată este de 6.630,00 mii lei cu TVA.

În ceea ce privește nota de fundamentare nr.3844/05.11.2018 întocmită de Primăria Comunei Smîrdan, privind necesitatea realizării lucrărilor de reabilitare şi consolidare a digului de protecţie şi apărare împotriva inundaţiilor a localităţii Smîrdan, s-a constatat necesitatea şi se impune intervenţia de urgenţă în vederea efectuării lucrărilor de reabilitare şi consolidare a digului de protecţie şi apărare împotriva inundaţiilor a localităţii Smîrdan.

Acesta a fost grav afectat de creşterile de debite şi niveluri ale fluviului Dunărea, care au generat inundaţii în lunile ianuarie-iunie 2018 şi a traficului utilajelor de mare tonaj.

Sumele necesare efectuării lucrărilor de reabilitare şi consolidare vor fi asigurate din bugetul local al comunei Smîrdan şi/sau prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*