Prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a participat duminică, 9 octombrie, la evenimentele dedicate „Zilei Naționale a Holocaustului”.
„Poporul evreu are un rol excepțional în geneza conștiinței istoriei, pentru că în destinul său istoric se simte mărturisirea destinului său dumnezeiesc. Supraviețuirea și rezistența poporului în parcursul sumbru al istoriei sale, continuitatea existenței sale ca unul din cele mai vechi popoare ale lumii, în condiții vitrege, dovedesc fundamentele sale deosebite, după cum spuneam mai devreme. Primiți omagiul nostru pentru victimele Holocaustului. Sa ne amintim de ei astăzi și în toate celelalte zile”, a transmis prefectul Alexandru Dan Munteanu.
Evenimentul a fost organizat de Comunitatea Evreilor din Tulcea și s-a desfășurat la Templul Israelit.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment