Prefectul Alexandru Dan Munteanu a declarat că are convingerea că județul Tulcea va avea o acoperire integrală a semnalului de telefonie mobilă care, în unele situații de urgență poate face diferența dintre viață și moarte.
Prefectura Tulcea a anunțat că lipsa semnalului pentru telefonia mobilă/internet sau calitatea slabă a acestuia în Delta Dunării a fost și a rămas una dintre preocupările constante ale prefectului Alexandru Dan Munteanu.
Încă de la primele acțiuni desfășurate în vederea identificării nevoilor comunităților din Delta Dunării, acesta a luat cunoștință de dificultățile întâmpinate, atât de localnici cât și turiști, de a apela la serviciile de urgență.
“Constat că demersurile noastre s-au concretizat prin constituirea unei Comisii Interinstituționale pentru coordonarea activităților de asigurare a comunicațiilor în unele zone ale Deltei Dunării și am convingerea că județul Tulcea va avea o acoperire integrală a semnalului de telefonie mobilă care, în unele situații de urgență poate face diferența dintre viață și moarte.” a transmis prefectul Alexandru Dan Munteanu.
În data de 20.10.2023 s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 953, decizia Prim-Ministrului nr. 446 privind constituirea unei Comisii Interinstituționale pentru coordonarea activităților de asigurare a comunicațiilor în unele zone ale Deltei Dunării.
Be the first to comment