În urmă cu câteva săptămâni, Asociația Voluntari în Europa a cerut sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru a transporta cadouri donate de oamenii din întreaga Uniune Europeană pentru locuitorii din Delta Dunării.
Cum mereu pompierii militari sunt alături de comunitățile pe care le protejează au găsit soluții ca donațiile oferite și adunate din Europa să ajungă în siguranță la Periprava, destinația finală a faptelor bune susținute de Asociația Voluntari în Europa.
Prin buna colaborare instituțională între Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea și societatea de transport în Delta Dunării NAVROM, s-a decis ca bunurile, cadourile și alimentele să fie transportate cu ajutorul navei de pasageri Banat la Periprava, iar de acolo vor urma a fi distribuite cu ajutorul localnicilor și a primăriei C. A. Rosetti.
Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Tulcea au ajutat în cursul dimineții de vineri, 9 decembrie, la descărcarea acestora și la depozitarea pe nava de pasageri care, la ora 13.30, a plecat către zona de nord a Deltei Dunării unde copii și bătrânii în nevoie îl așteaptă pe Moș Crăciun.
Be the first to comment