Pompierii tulceni au mers la elevii din Letea, în cadrul evenimentului ”Săptămâna Altfel”

Pompierii tulceni, acțiune cu elevii din Letea, în cadrul evenimentului "Școala Altfel". FOTO ISU Tulcea

Pompierii tulceni sunt aproape de locuitorii județului și, dacă au ocazia, ori posibilitatea, răspund prezent la solicitările copiilor din zonele izolate ale județului, așa cum este și Delta Dunării.

În cursul zilei de ieri, salvatorii tulceni au fost rugați de elevii Școlii Generale din satul Letea să le facă o vizită cu o ambarcațiune de intervenție pentru a vedea pe viu cum funcționează o astfel de navă, cum este folosită și să îi cunoască pe pompierii care intervin pentru salvarea oamenilor, animalelor ori care intervin în situații de urgență.

“Bineînțeles, curiozitățile celor mici nu s-au oprit aici, aceștia fiind înarmați cu o grămadă de întrebări despre meseria de pompier și despre intervențiile la care aceștia participă.

Prin astfel de întâlniri cu cei mici, pompierii militari au o bună oportunitate de a le explica cât de importantă este meseria de pompier, cât este de frumoasă dar și periculoasă, iar cel mai important este că le explică pe înțelesul lor cum se pot produce incendiile, accidentele casnice ori cum pot ajunge într-o situație critică și cum pot să prevină astfel de situații. Pe lângă faptul că află ce face un scanfandru de exemplu, află și că dacă iau măsuri minime de protecție, cum ar fi o vestă de salvare când se urcă într-o ambarcațiune, le poate salva viața. Tot la fel de bine sunt informați și cât este de periculoasă este joaca cu focul, cum pot preveni incendii și ce trebuie să facă și cum să acționeze dacă observă un incendiu. De asemenea, celor mici, dar și învățătorilor l-i s-a prezentat modul în care trebuie să se comporte în cazul producerii unui cutremur și ce trebuie să facă în primele secunde când acesta se declanșează” – ISU Tulcea.

Vizita pompierilor în satul Letea a fost una din activitățile curente de informare și conștientizare a riscurilor la care se expun atât cei mici cât și cei mari în cazul unor situații de urgență și cum pot acționa pentru a se proteja și ai ajuta pe cei din jur.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*