Stația de Pompieri Babadag a fost solicitată să intervină în seara zilei de marți, 20 iulie, pentru degajarea mai multor copaci căzuți pe DJ 222, între localitățile Sarichioi și Enisala, ce împiedicau circulația pe ambele sensuri.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, pentru eliberarea carosabilului au intervenit 6 subofițeri cu o autospecială de intervenție și utilajele din dotare. În sprijinul pompierilor militari, au acționat și membri din cadrul SVSU Sarichioi cu o autospecială și un buldoexcavator.
„Prin cooperarea celor două echipaje, traficul rutier a fost reluat într-un timp foarte scurt. Până la această oră nu s-au primit alte solicitări pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 pentru înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteorologice prognozate”, au precizat reprezentanții ISU Tulcea.
Județul Tulcea rămâne în continuare sub avertizare meteorologică și atenționare hidrologică Cod Galben până miercuri, 21 iulie, la ora 03.00, respectiv ora 07.00.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment