Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Greci au identificat un bărbat în vârstă de 57 de ani, din localitatea Greci, județul Tulcea, bănuit de săvârșirea faptelor.
Anchetatorii au stabilit că în perioada ianuarie – februarie 2020, bărbatul ar fi pătruns în curțile unor imobile de pe raza localității Greci, de unde ar fi sustras mai mulți stâlpi din beton , în valoare de aproximativ 1.200 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanelor vătămate.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment