Polițiștii tulceni au intervenit la 70 de evenimente, în perioada 24 – 26 ianuarie

Polițiștii tulceni au intervenit, în perioada 24 – 26 ianuarie 2025, la 70 de evenimente, semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgența 112.

Potrivit IPJ Tulcea, au fost desfășurate activități specifice în cadrul a 4 acțiuni punctuale organizate în întregul județ.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 333 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 200.000 de lei.

Polițiștii rutieri au folosit aparatele radar, etilotest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.

În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii rutieri au aplicat peste 150 de sancţiuni contravenţionale, din care 67 pentru depășirea vitezei legale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic, 20 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise ori pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost oprite din a circula 5 vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

În cadrul activităților desfășurate, 3 persoane au fost reținute, iar o persoană a fost arestată preventiv.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*