În perioada 10 – 13 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Tulcea împreună cu cei ai Serviciului Rutier Tulcea și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au desfășurat acțiuni pentru verificarea legalității activității comerciale, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a comercializării mărfurilor contrafăcute.
În cadrul acțiunii, au fost efectuate controale la 26 de agenți economici din județul Tulcea, pentru verificarea modului în care administratorii respectă legalitatea actelor de comerț.
În urma controalelor, polițiștii tulceni au aplicat nouă sancțiuni contravenționale în valoare de 56.500 lei (la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal) și au ridicat, în vederea confiscării, produse agricole și alimentare în valoare de peste 9.000 de lei.
Be the first to comment