Polițist de frontieră cazat la Centrul de pregătire al Gărzii de Coasta Sulina, confirmat cu SARS-CoV-2

Un polițist de frontieră, ce a fost cazat la sfârșitul anului trecut în Centrul de pregătire al Gărzii de Coasta din Sulina, a fost confirmat cu SARS-CoV-2.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, acesta a fost cazat în centrul respectiv în perioada 18 – 21 decembrie, dar, pentru că în zilele respective nu au fost planificate alte activități, din cauza vremii și a apropierii Sărbătorilor de Iarnă, în imobil nu mai era găzduită nicio altă persoană. Facilitățile centrului s-au rezumat doar la cazare, fără masă, iar personalul aflat la sediul centrului a respectat masurile de protecţie și, așa cum este procedura, la eliberarea camerei s-a procedat la dezinfectarea acesteia.

„Menționăm că polițistul de frontieră a fost confirmat pozitiv în data de 28 decembrie, la șapte zile după ce a părăsit Centrul de la Sulina. Din data de 18 decembrie până în prezent nu au fost confirmate cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în rândul personalului Gărzii de Coastă din zona orașului Sulina”, au mai transmis sursele citate.

În prezent, starea sa de sănătate este bună, aflându-se în izolare la domiciliul său din București.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*