Asociația Grup Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării a încheiat cu succes sesiunile de depuneri cereri de finanțare, în cadrul Strategiei Plan de Dezvoltare Locală Integrată a Zonei Pescărești, finanțată prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014 – 2020.
Numărul proiectelor depuse este unul destul de mare, depășind deja alocarea de fonduri, semn că oferta FLAG Delta a fost bine recepționată în rândul comunităților din teritoriu.
„Per total, au fost depuse 88 de cereri de finanțare, 48 de către beneficiari publici (UAT-uri), 40 de către beneficiari privați (societăți comerciale, PFA-uri, ONG-uri), valoarea totală a cererilor de finanțare depuse fiind de 15.081.871,38 euro. Reamintim că valoarea fondurilor alocate prin FLAG Delta este de 7.550.000 euro, astfel că avem o depunere de cereri de aproximativ 200%“, a declarat Valentin Modoveanu, manager FLAG Delta Dunării.
„Faptul că valoarea totală a proiectelor depuse spre finanțare este de 200% este un lucru extraordinar. Aceasta înseamnă că există o anumită expertiză, o anumită calitate umană a celor implicați în această activitate. Pe noi ne interesează să avem o absorbție de 100% și să reușim, alături de grupul local, să găsim posibilitatea realocării altor sume pentru FLAG-ul nostru. Dacă reușim să mai deschidem o sesiune, sigur se vor mai depune proiecte viabile.
Vreau să îi felicit pe toți cei care s-au implicat și au muncit pentru ca lucrurile să stea astăzi foarte bine, să avem garanția absorbției de 100%, astfel încât să putem solicita realocarea și altor fonduri pe FLAG. Sper să o țineți mai departe tot așa, sper să nu avem nicio corecție, sper să îi sprijiniți în continuare pe beneficiari și să fim un reper pe ceea ce înseamnă absorbție din Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime, în mod special pentru FLAG-ul tulcean“, a declarat președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
În afară de proiectele de la nivelul acestui program operațional, FLAG Delta încearcă să se dezvolte în ceea ce privește accesarea fondurilor europene. Din acest punct de vedere, grupul local a depus un proiect în cadrul parteneriatului România-Ucraina, pe programe transfrontaliere, privind promovarea culturală, gastronomică între cele două teritorii, dar și un proiect pe tema Economiei albastre în zona Mării Negre privind posibilitatea reducerii impactului uman, a poluării în zonă.
Be the first to comment