Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au descoperit doi cetăţeni români care descărcau dintr-o ambarcațiune, peste 570 kilograme de pește, fără documente legale.
Poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, în urma unei sesizări din partea reprezentanților A.R.B.D.D., au efectuat în cursul zilei de 23 ianuarie, un control în zona unui centru de primă vânzare din localitate, unde două persoane descărcau pește dintr-o ambarcațiune, la mal.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetățenii români C.G. și S.N., în vârstă de 48, respectiv 54 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Tulcea.
Totodată, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 577 kilograme de peşte, speciile crap și caras, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documentele legale.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun
Be the first to comment