În primele două luni ale anului 2023, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Tulcea au fost încadrate în muncă 409 persoane, dintre care 177 de femei.
Potrivit AJOFM Tulcea, din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 190 au peste 45 de ani, 49 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 57 au între 25 și 35 de ani, iar 113 sunt tineri sub 25 de ani.
În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 187 provin din mediul urban, iar 222 de persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (177), urmate de cele cu studii gimnaziale (101). Numărul celor cu studii profesionale este de 84, iar cei cu studii primare sunt în număr de 26.
Dintre persoanele angajate în perioada menționată, prin intermediul AJOFM Tulcea, 116 de persoane au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre.
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.
Astfel, până la data de 28 februarie, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1.343 de persoane.
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, puteți accesa https://www.anofm.ro/index.html?agentie=Tulcea.
Be the first to comment