Peste 2.500 de persoane și-au găsit anul acesta un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Tulcea

AJOFM Tulcea. FOTO Adrian Boioglu

Prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Tulcea au fost încadrate în muncă, în primele 11 luni a anului, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, 2.532 de persoane, dintre care 1.298 de femei.

Potrivit AJOFM Tulcea, din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1.395 au peste 45 de ani, 289 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 259 au între 25 și 35 de ani, iar 576 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.100 provin din mediul urban, iar 1.432 de persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (940), urmate de cele cu studii gimnaziale (720). Numărul celor cu studii profesionale este de 581, iar cei cu studii primare sunt în număr de 201.

Dintre persoanele angajate în perioada menționată, prin intermediul AJOFM Tulcea, 719 de persoane au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre.

Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.

Astfel, la data de 30 noiembrie, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.630 de persoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*