Peste 150 de polițiști tulceni vor fi la datorie în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie

Mașină de poliție

Peste 150 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale,  investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea vor fi la datorie, zilnic, în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie 2024, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Polițiștii vor acționa în vederea menţinerii unui climat optim de siguranţă publică, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și crearea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice, atât la cumpăna dintre ani, cât şi în primele zile ale anului 2023.

Totodată, polițiștii tulceni desfășoară activități de verificare a legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice, pentru prevenirea evenimentelor negative, precum și pentru identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă prevederile legale în domeniu.

Pentru prevenirea evenimentelor negative, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, adresează cetățenilor următoarele recomandări:

  • Aveți grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflați în locuri aglomerate;
  • Nu achiziționați articole cu conținut pirotehnic de la comercianți neautorizați;
  • În situația în care alegeți să petreceți noaptea dintre ani departe de casă, fiți precauți cu privire la postările făcute pe rețelele de socializare. Atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet;
  • Nu răspundeți cu violență la provocări, încercați să evitați conflictele, iar dacă nu reușiți, sunați de urgență la 112.

Pentru cei care se deplasează în această perioadă, este esenţial să respecte normele de circulaţie rutieră și indicațiile polițiștilor rutieri, să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum, să evite depășirile neregulamentare sau alte manevre riscante, să nu conducă vehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, ori alte substanțe psihoactive, sau dacă se simt obosiți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*