Peste 10.600 de pachete cu țigări de contrabandă, descoperite pe Braţul Chilia al Dunării

Bilnițarii nu au mai apucat să își ridice marfa de pe malul Dunării. FOTO Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul Poliției de Frontieră Pardina au descoperit și confiscat peste 10.600 de pachete cu țigări de contrabandă, la malul românesc al Dunării, pe Braţul Chilia.

În data de 8 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina împreună cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Ceatalchioi au depistat la malul românesc, pe Braţul Chilia, în dreptul localității Plaur, mai multe colete care conţineau baxuri cu pachete de ţigări.

Coletele au fost duse la sediul sectorului pentru inventariere unde s-a stabilit că ele conţin, în total, 10.652 pachete de țigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 106.520 lei.

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*