Pescador dat dispărut în Marea Neagră. Trei membri de echipaj și-au pierdut viața

Operațiune de căutare în Marea Neagră după ce un pescador a fost dat dispărut. FOTO cu rol ilustrativ

Un pescador ce ar fi avut la bord cinci persoane a fost dat dispărut în Marea Neagră luni, 17 mai, trei dintre membrii de echipaj fiind găsiți morți în zona Gura Portiței.

Potrivit autorităților, pescadorul dispărut ar aparține firmei Sea Shark SRL din Constanța, iar în căutarea acestuia au fost trimise o ambarcațiune a Agenției Române pentru Salvarea Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), o ambarcațiune de la Garda de Coastă, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație (IGAv) care a plecat cu un scafandrul al ISU Constanța, un avion venit de la Burgas la solicitarea Gărzii de Coastă și un elicopter al Centrului Național Militar de Comandă.

Apelul inițial, ce anunța dispariția pescadorului, a fost făcut în jurul orei 08.00, iar trei ore mai târziu, o persoană decedată, ce ar fi făcut parte din echipajul aflat la bordul pescadorului, a fost descoperită pe mal, în zona Gura Portiței. Ulterior, în jurul orei 12.25, ar mai fi fost găsite alte două persoane decedate, tot dintre membrii de echipaj, în zona Gura Portiței.

Acțiunea autorităților este încă în desfășurare, acestea încercând să dea de urma pescadorului și a celorlalți doi membri de echipaj încă dispăruți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*