
Salvatorii tulceni au fost solicitați să intervină miercuri, 5 aprilie, în jurul orei 13.45, pentru salvarea unei persoane căzută de la înălțime, în incinta unei societăți comerciale.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, la fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o autospecială de stingere, .
„Pompierii militari au găsit un bărbat, căzut în gol, de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 10 metri, pe o platformă de beton”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea.
Cu ajutorul autospecialei de intervenție și salvare de la înălțime, victima, conștientă și cooperantă, a fost coborâtă și predată echipajelor SAJ, care i-au acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.
Be the first to comment