Pompierii tulceni au reușit să evite o tragedie, intervenind la timp un autoturism ce a luat foc și care funcționa pe bază de GPL, existând riscul producerii unei explozii.
Apelul a fost făcut la 112 în jurul orei 9.30, de către un bărbat, care a cerut ajutorul pompierilor, după ce mașina pe care o conducea pe DJ 229A, în apropiere de localitatea Frecăței, a luat foc în mers. La fața locului a fost trimis un echipaj din detașamentul de pompieri Tulcea a ISU Delta. În momentul în care pompierii au ajuns la locul intervenției, focul se manifesta violent, existând pericolul ca butelia GPL din portbagajul mașinii să explodeze de la temperaturile mari.
Salvatorii au reușit să răcească butelia periculoasă și să stingă incendiul, limitând astfel pagubele. S-a stabilit că incendiul a plecat din compartimentul motor, și a cuprins și interiorul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment