Zece percheziții au avut loc la traficanții de droguri din Tulcea, iar șapte persoane au fost arestate preventiv.
Potrivit IPJ Tulcea, la data de 12.09.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea a 7 inculpați, dintre care unul minor, cercetați în două cauze, privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.
S-a reținut că, în perioada 2022 – septembrie 2023, inculpații au comercializat canabis, în mod repetat (peste 80 de acte materiale), consumatorilor de pe raza județului Tulcea, inclusiv elevi .
Activitatea infracțională a fost facilitată de împrejurarea că doi dintre inculpați sunt elevi și astfel au avut acces la consumatorii de droguri din unitățile de învățământ în care erau școlarizați.
În ziua de 12.09.2023 au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate cantități de canabis și cocaină, cântare electronice de precizie, grindere, telefoane mobile și sume de bani în lei și valută.
La data de 13.09.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a celor 7 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii serviciului de Combatere a criminalității Organizate Tulcea.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din I .P.J. Tulcea, polițiștilor de frontieră din S.T.P.F. Tulcea și jandarmilor din cadrul I.J.J. Tulcea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Be the first to comment