Patruzeci de medici au mers la sfârșitul săptămânii trecute în Delta Dunării și au consultat gratuit localnicii dintr-o comună.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Alexandru Rogobete, a povestit că au fost aduse cu acest prilej și echipamente medicale moderne.
“Împreună pentru viață. Nu e doar numele Caravanei medicale căreia i s-au alăturat în acest week-end 40 de medici pentru a consulta gratuit localnicii din comuna Crișan, din Delta Dunării. E și un motto după care se ghidează acești medicii care au venit tocmai de la Timișoara în inima Deltei, în unul din cele mai bine conservate sate din rezervație, Mila 23. Pentru ei, acest loc, nu a fost prea departe. Au ajuns aici cu echipamente medicale moderne: ecografe, aparate EKG, echipamente de optimetrie, aparate de laborator portabile, cu un singur gând: să ajute cât mai mulți oameni.
Am reușit să mă alătur Caravanei în acest sfârșit de săptămână și să dau și eu o mână de ajutor doctorilor care au consultat deja zeci de localnici. O parte dintre acești oameni nu mai ajunseseră la medic de ani de zile și au beneficiat de consultații de specialitate: cardiologie, gastroenterologie, ginecologie, endocrinologie, ORL, pediatrie, oftalmologie și analize de laborator.
Caravana a parcurs până acum zeci de mii de km și funcționează datorită rezidenților coordonați de prof. dr. Dorel Săndesc, care își dedică timpul celor care locuiesc în zone izolate și care nu au acces așa de ușor la servicii medicale. Le mulțumesc și îi asigur că îi voi sprijini în acțiunile lor, de fiecare dată când timpul îmi va permite.” – Alexandru Rogobete.
Be the first to comment