Patru persoane rănite ușor, într-un accident rutier petrecut în municipiul Tulcea

Patru persoane rănite ușor, într-un accident rutier petrecut în municipiul Tulcea. FOTO IPJ Tulcea

Polițiștii tulceni au fost sesizați să intervină în seara zilei de vineri, 10 decembrie, după ce patru persoane au fost rănite ușor într-un accident rutier petrecut în municipiul Tulcea.

Potrivit IPJ Tulcea, din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit că o femeie, în vârstă de 46 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Păcii, ar fi efectuat manevra de virare la stânga, pe strada Concordiei, intrând în coliziune cu un alt automobil, condus de un bărbat, de 28 de ani, din orașul Isaccea, județul Tulcea.

În urma accidentului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a doi pasageri din cele două autoturisme, o femeie de 26 de ani și un bărbat de 48 de ani.

Ambii conducători auto posedau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*