Polițiștii tulceni au fost sesizați, joi dimineață, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 222.
Din primele verificări a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 76 de ani, din Jurilovca, în timp ce conducea un auto pe DJ 222 Agighiol – Tulcea, nu a adaptat viteza condițiilor de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, auto a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului și a pasagerului din auto.
Un alt accident rutier a avut loc pe DJ 222C. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Nufăru, în timp ce conducea un auto pe DJ 222C Malcoci – Nufăru, nu a adaptat viteza condițiilor de drum, auto a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un șanț de colectare a apelor pluviale. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului și a unei femei, pasager în auto.
În ambele cauze polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii celor două accidente.
Be the first to comment