Patru percheziții în Tulcea la o persoană bănuită că a depozitat ilegal deșeuri

Percheziții în Tulcea. FOTO Poliția Română

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, la data de 22 octombrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Tulcea.

Potrivit IPJ Tulcea, a fost vizat domiciliul unei persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, poluarea prin evacuarea în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri ori substanțe periculoase și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.

Astfel, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea probării activității infracționale, 43 de autoturisme scoase din uz, 4 bărci cu motor,  645 de litri de ulei uzat, 7.980 de kg de deșeuri feroase, 577 de anvelope uzate, 1.750 de kg de deșeuri din plastic, 9 motoare provenite de la autovehicule dezasamblate și 80 de kg de deșeuri textile.

Totodată, persoana în cauză  a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 23 octombrie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*