Obținerea ilegală de deșeuri feroase, precum și transportarea acestora fără a deține documente legale care să ateste proveniența lor poate să atragă după sine, de la amenzi contravenționale la dosare penale.
În cursul zilei de 11 februarie, polițiștii Postului de Poliție Jurilovca au surprins în flagrant trei tineri cu vârste cuprinse între 14 și 32 de ani, din oraș Babadag, care au sustras din curtea locuinței unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Jurilovca, județul Tulcea, mai multe deșeuri feroase.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 350 de lei, a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate. În cauză, polițiștii tulceni au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În cursul aceleiași zile, polițiștii Postului de Poliție Mihai Bravu împreună cu cei din cadrul Postului de Poliție Sarichioi au desfășurat o acțiune privind verificarea legalității transportului rutier de mărfuri și persoane, ocazie cu care au depistat, pe raza localității Satu Nou, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Cuza Vodă, județul Constanța, în timp ce conducea un auto cu care transporta cantitatea de 770 de kilograme de deșeuri feroase, fără documente de proveniență.
De asemenea, în cadrul aceleași acțiuni, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din oraș Babadag, în timp ce conducea, pe raza localității Mihai Bravu, un auto cu care transporta cantitatea de 240 de kilograme de deșeuri feroase fără a avea documente de proveniență.
Întreaga cantitate de deșeuri a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbații au fost sancționați contravențional conform Legii 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, cu amenzi în valoare de 1000 de lei.
Be the first to comment