Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Rezervația Biosferei Delta Dunării, ocazie cu care au descoperit 820 metri de plase de pescuit și opt exemplare de sturion capturate în ele.
Potrivit Poliției de Frontieră, în data de 21.09.2023, poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care au descoperit, în zona insulei K – Golful Musura, înșiruiri de plase în lungime totală de 820 metri cu o captură de 8 exemplare de sturion, în stare vie.
Peștele a fost redat mediului natural, iar plasele tip ohane, în valoare de 6.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.
De la începutul acestui an, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cadrul mai multor acţiuni de prevenire şi combatere a braconajului piscicol, au redat mediului natural peste 100 de exemplare din specia sturion, care fac obiectul unor dosare penale aflate în lucru.
Poliţiştii de frontieră, independent sau în cooperare cu lucrători din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au desfășurat în perioada 01-06.05.2023 mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării, descoperind astfel 278 kilograme de pește, de diferite specii. Peștele a fost pescuit ilegal, iar polițiștii de frontieră au eliberat cele 29 de exemplare vii de sturion, întocmind ulterior 12 dosare penale.
În data de 24.05.2023, poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, desfășurând o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Marea Neagră, au descoperit la aproximativ 2 kilometri în larg, folosind două ambarcațiuni din dotare, două înșiruiri de plase în lungime totală de 680 metri cu o captură de 7 exemplare de sturion, specia păstrugă, în stare vie.
În toate cazurile poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea unităţilor de parchet competente.
Be the first to comment