Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 februarie, a lui Ciprian Cătănoiu, ofițer în cadrul Penitenciarului Tulcea, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
Potrivit DNA, în ordonanța procurorilor se arată că în perioada 2018 – 16 februarie 2021, Ciprian Cătănoiu, în calitatea sa de ofițer în cadrul Penitenciarului Tulcea, ar fi pretins și primit de la două persoane 5.000 de euro şi 2.500 de lei în schimbul efectuării unor acte contrare îndatoririlor de serviciu.
„Concret, pentru banii primiți, inculpatul ar fi trebuit să asigure protecția și condiții favorabile de executare a pedepselor pentru cei doi martori și pentru alte două persoane, toți deținuți în Penitenciarul Tulcea”, se arată în rechizitoriul procurorilor anticorupție.
La data de 16 februarie, Cătănoiu a fost surprins în flagrant după ce ar fi primit de la unul dintre martori suma de 1.500 de euro, context în care ar mai fi pretins și suma de 2.000 de euro care urma să fie plătită în luna martie a anului 2021.
Ciprian Cătănoiu va fi prezentat, miercuri, 17 februarie, Tribunalului Constanța cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Be the first to comment