Oamenii legii au ieșit pe străzile din județul Tulcea pentru a combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere

Polițiștii aui ieșit pe străzi în număr mare într-o acțiune de prevenire. FOTO IPJ Tulcea

În perioada 23 – 26 aprilie, Poliţia Rutieră Tulcea a desfăşurat, pe raza județului, acţiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație.

Din datele statistice a rezultat că, în perioada 1 ianuarie – 23 aprilie, pe drumurile deschise circulaţiei publice din judeţul Tulcea s-au produs 14 accidente rutiere grave – cu 2 mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, soldate cu decesul unui număr de 5 persoane – cu 2 mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut şi rănirea gravă a altor 13 , cu 2 mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.

Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave au fost: alte preocupări de natură a distrage atenția – în cazul unui număr de 4 accidente, conducerea sub influența băuturilor alcoolice – pe fondul căreia s-au produs 2 accidente și viteza (în cazul unui accident),abateri bicicliști, căruțași și pietoni – 14 accidente.

Obiectivele acțiunii au fost: creşterea vizibilităţii poliţiei rutiere, prin prezenţa activă a polițiștilor pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat din mediul rural și urban; combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului și a celor care nu dețin permis de conducere; respectarea regimului legal de viteză; combaterea deplasării neregulamentare a pietonilor pe drumurile publice; respectarea normelor rutiere de către bicicliști, pietoni și căruțași .

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 306 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 252.185 de lei și au reținut 36 de permise de conducere. Totodată, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*