O femeie ce voia să se sinucidă în zona carierei de piatră Bididia, salvată de o acțiune comună a polițiștilor, jandarmilor și pompierilor tulceni

Spitalul Județean Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Polițiștii tulceni au fost sesizați în dimineața zilei de miercuri, 21 iulie, cu privire la plecarea voluntară de la domiciliu a unei femei de 36 de ani din Tulcea.

Polițiștii împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au desfășurat activități de căutare pe raza municipiului și în zona din apropierea municipiului Tulcea.

După două ore de la dispariție, femeia a fost găsită în zona carierei de piatră Bididia, având intenția de a se arunca de la înălțime, pe fondul unor decepții.

„Reprezentanții județeni ai Ministerului Afacerilor Interne au demarat negocierile cu persoana în cauză pentru a o convinge să renunțe la gestul extrem. La fața locului au fost prezenți și membrii familiei acesteia care s-au alăturat misiunii de salvare a tinerei. După o negociere de aproximativ o oră, persoana a fost salvată prin eforturile comune ale polițiștilor, jandarmilor și pompierilor tulceni”, au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.

Femeia a fost transportată la Spitalul Județean Tulcea pentru îngrijiri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*