O casă din Babadag a ars în urma unui scurt circuit electric

Pompierii au intervenit la incendiu. FOTO ISU Delta Tulcea

O casă din localitatea Babadag a luat foc în noaptea de 26 spre 27 octombrie, incendiul fiind observat de către vecini, care au și alertat pompierii.

Focul a fost observat în jurul orei 2.30, vecinii casei unde izbucnise incendiul sunând la 112.

La apel au raspuns salvatorii Stației de pompieri Babadag a ISU Delta care au intervenit  12 pompieri au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 SMURD.

Când au ajuns la fața locului, incendiul risca să se extindă cu ușurință la alte 2 case învecinate.

După mai bine de două ore, incendiul care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 100 mp de acoperiș, a fost stins. Pompierii au stabilit ca și cauză probabilă, un  scurtcircuit electric.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*