În cursul zilei de 14 iunie, polițiștii tulceni au efectuat o acțiune în localitatea Isaccea, pe raza suburbiei Revărsarea.
Polițiștii au identificat un bărbat de 71 ani, domiciliat fără forme legale in aceasta localitate, care deținea fără drept la domiciliu o armă cu aer comprimat și un numar de 791 proiectile calibrul 4,5.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 342 alin. 2 cod penal. Arma și proiectilele au ridicate in vederea confiscarii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ansamblul folcloric „Doina Casimcei” a participat la prestigiosul Festival Internațional de Folclor „Alegria de Danzar”, desfășurat în perioada 19-24 septembrie […]
Be the first to comment