Nouă persoane, cu vârste între 17 și 31 de ani, anchetate pentru că au vândut droguri în Tulcea

Droguri găsite de polițiști. FOTO DIICOT/Poliția Română

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Tulcea, au documentat, în trei cauze penale, activitatea infracțională a 9 persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani, cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată și trafic de droguri de risc.

Potrivit IPJ Tulcea, din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada mai 2024 – martie 2025, persoanele cercetate (dintre care trei minori) ar fi procurat, deținut, manipulat, oferit cu titlu gratuit și comercializat substanțe psihoactive și droguri de risc (canabis) către consumatori, inclusiv minori, din județul Tulcea, cu sume cuprinse între 70 și 200 de lei pentru o doză.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe cantități  de canabis și substanțe din categoria canabinoizilor sintetici.

În urma a 18 percheziții domiciliare efectuate, la data de 13 martie 2025, în județul Tulcea, au fost descoperite și ridicate substanțe interzise, respectiv canabis (drog de risc) și 2MMC (substanță psihioactivă), obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 13 martie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea celor 9 persoane cercetate, pentru 24 de ore.

La data de 14 martie 2025, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*