Navă de croazieră și expediții, lansată la Șantierul Naval Vard în prezența autorităților locale

Autoritățile publice locale din Tulcea, au participat la lansarea la apă a ultimei nave construite pe șantierul Vard. FOTO CJ Tulcea

Reprezentanții autorităților publice locale – președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, prefectul Lucian Furdui și primarul Constantin Hogea au participat vineri 12 octombrie, la lansarea unei noi nave realizate de șantierul Vard Tulcea, o navă de croazieră și expediții N850 cu o lungime de peste 130 metri.

Potrivit reprezentanților Șantierului Naval Vard, în frunte cu directorul general Laurențiu Rusinoiu, este vorba de o navă de pasageri de 131,5 metri, cu o lățime de 18 metri și un pescaj de 4,6 metri.

Ca orice navă de pasageri dispune de cabine, 72 pentru echipaj și 92 de cabine pentru pasageri, și este capabilă să atingă o viteză de 15 noduri. Nava dispune și de două hublouri submarine prin care se pot admira peisajele. De asemenea, nava de croazieră este capabilă să navigheze pe întregul glob inclusiv în zonele polare, având clasă de gheață, și „astfel, va transmite în întreaga lume mesajul navaliștilor tulceni“.

„Lansarea de astăzi reprezintă un nou motiv de mândrie pentru navaliștii tulceni. Șantierul Naval Vard rămâne un reper de profesionalism, marcă a dezvoltării economice în Nordul Dobrogei, care asigură mii de locuri de muncă pentru tulceni, fiind cel mai mare angajator privat din județ. Am mai spus-o și o repet, navaliștii tulceni merită tot respectul nostru! Felicitări!“, a declarat cu acest prilej președintele Horia Teodorescu.

VARD împreună cu filialele sale este unul dintre marii designeri globali și constructori de nave offshore și specializate utilizate în industria explorării offshore de petrol și gaze, extracția de petrol și industria serviciilor. Cu sediul în Norvegia și cu aproximativ 10.000 angajați, VARD operează în zece șantiere navale localizate strategic, incluzând cinci în Norvegia, două în România, două în Brazilia și unul în Vietnam.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*