Mai multe proiectile și bombe, provenind din perioada conflictelor militare, au fost descoperite într-o gospodărie din comuna Niculițel în timpul unor lucrări la rețeaua de apă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, gruparea pirotehnică a fost solicitată să intervină în localitatea Niculițel, marți după-amiază, pentru cercetarea, identificarea, ridicarea și transportul unor elemente de muniție neexplodate.
„În urma cercetărilor s-au identificat patru proiectile de artilerie și o bombă de aruncător, toate provenind din timpul conflictelor militare. Elementele au fost ridicate și transportate în vederea distrugerii la o dată ulterioară. Misiunea s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță și nu a pus în niciun moment viața oamenilor în pericol sau producerea unor pagube materiale”, au precizat reprezentanții ISU „Delta”.
Elementele de muniție au fost găsite în timpul efectuării unor lucrări de săpături executate în vederea înlocuirii conductei de apă într-o gospodărie.
RECOMANDĂRI
La găsirea unor obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciuni de a fi elemente de muniție neexplodată, cetățenii au următoarele obligații:
- să anunțe de urgență organele de poliție, autoritățile administrației publice locale și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al Județului Tulcea la numărul unic de urgență 112;
- să nu miște munițiile descoperite neexplodate;
- să nu introducă în clădiri munițiile descoperite neexplodate;
- să nu folosească munițiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
- să nu lovească, să taie sau să demonteze munițiile neexplodate;
- să nu aprindă focul deschis în apropierea munițiilor neexplodate sau să le introducă în foc;
- să nu se joace cu muniții descoperite neexplodate;
- persoana care a găsit muniție neexplodată va asigura supravegherea obiectului de la o distanță de minim 50 metri și va interzice accesul altor persoane în zonă până la sosirea Poliției sau reprezentanților I.S.U. Tulcea.
Acțiunile și măsurile de prevenire, precum și asanarea terenului de muniția rămasă neexplodată, se organizează și se desfășoară în scopul apărării vieții și al asigurării protecției populației, bunurilor materiale, valorilor culturale și mediului împotriva efectelor negative ale acestui tip de risc.
Be the first to comment