Municipiul Tulcea a ieșit din scenariul galben. În oraș se revine la măsurile stării de alertă

Razie în județul Tulcea pentru combaterea ilegalităților în domeniul economic. FOTO cu rol ilustrativ

Prefectura Tulcea anunță că municipiul Tulcea a ieșit din scenariul galben, astfel că în oraș se revine la măsurile stării de alertă.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență hotărâse, în data de 18 ianuarie, luarea unor măsuri sporite de siguranță pe fondul înregistrării unei rate de incidență a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de peste 1,5 cazuri la 1.000 locuitori la nivelul municipiului Tulcea.

„Măsurile pentru diminuarea impactului riscului adoptate prin Hotărârea nr. 12 din 18.01.2021 și-au încetat valabilitatea la data de 31 ianuarie, ora 24.00. După această dată se aplică prevederile Hotărârii de Guvern Nr. 3/2021 din 12 ianuarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, precizează reprezentanții Prefecturii Tulcea.

Astfel, în condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori;
  2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități, în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;
  3. măsurile prevăzute la pct. 1 și 2 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*