Un tânăr de 27 de ani, din Tulcea, a ajuns la spital în cursul nopții de miercuri spre joi, după ce, în timp ce conducea o motocicletă, a fost implicat într-un accident rutier ce a avut loc pe strada Inginer Dumitru Ivanov din municipiul Tulcea.
Potrivit IPJ Tulcea, la fața locului, polițiștii au constatat că se produsese o coliziune între un autoturism condus de un bărbat de 26 de ani, din Galați, și o motocicletă condusă de un bărbat, de 27 ani, din Tulcea. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului motocicletei.
Cei doi conducători auto posedau permis de conducere și niciunul dintre aceștia nu se afla sub influența alcoolului.
A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporala din culpa, iar cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment