Monumentul Eroilor de la Victoria, inaugurat în prezența autorităților județului

Monumentul Eroilor de la Victoria, inaugurat în prezența autorităților județului. FOTO: Prefectura Tulcea

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat luni, 21 noiembrie, la Victoria, în comuna Nufăru, la o frumoasă manifestare prilejuită de sărbătoarea Hramului Sfinților Mihail și Gavril precum și dezvelirea „Monumentului Eroilor din Primul și al Doilea Război Mondial”. Cu acest prilej, în curtea Bisericii din satul Victoria, au mai fost prezenți prefectul Alexandru Dan Munteanu, președintele ACoR Filila Tulcea, Eugen Ion, reprezentanți la vârf ai instituțiilor militarizate de la nivelul județului și, nu în ultimul rând, un exponent al Episcopiei Tulcii, în persoana preotului Neculai Felix Lucian, consilier cultural al PS Visarion, Episcopul Tulcii.

„Vreau să felicit această inițiativă înfăptuită de un primar tânăr și demn de toată lauda, care a înțeles că fără să privim în trecut, către strămoșii noștri, și fără să ne pomenim eroii, viitorul nu va fi așa cum ar trebui și cum ne dorim să fie. Consider că acest exemplu ar trebui urmat peste tot, în toate localitățile din județul nostru, pentru că, așa cum spunea și domnul prefect înaintea mea, acești oameni, a căror memorie o onorăm astăzi, au murit pentru ca noi să trăim astăzi în libertate, alături de cei dragi nouă, într-o țară cu un trecut glorios și plin de sacrificii, dar și cu un viitor frumos, pe care îl merităm cu toții pe deplin.

Prin dezvelirea acestui monument, locuitorii satului Victoria și oficialitățile comunei demonstrează că știu să-și pună în valoare istoria și cultura locală, moștenite de la înaintașii care au contribuit la nașterea frumoasei comunități de astăzi. Monumentul trebuie să fie un aliat al educației împotriva ignoranței, un bastion al solidarității și patriotismului local în fața inculturii și indiferenței. Monumentul este o deschidere spre recunoașterea trecutului istoric, determinându-ne să-l înțelegem și să-i omagiem pe toți cei care au trudit pentru valorile noastre naționale. Și pentru că ați înțeles aceste lucruri, domnule primar, și astfel ați desăvârșit această mărturie istorică de mulțumire și recunoștință, meritați din plin toate felicitările mele și ale locuitorilor județului! Dumnezeu să-i odihnească pe acești eroi și pe toți cei care și-au dat viața pe și pentru aceste meleaguri!“, a declarat președintele Horia Teodorescu.

Monumentul Eroilor de la Victoria constă într-un clopot datând din anul 1912 recent restaurat, pe soclul căruia a fost amplasată o placă memorială cu numele celor 20 de eroi căzuți în lupte în Primul, respectiv al Doilea Război Mondial, și îngropați în curtea bisericii din localitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*