Ministrul „tulcean“ Teodorovici a ținut prima conferință de presă din acest mandat, așa cum a promis, la Tulcea

Horia Teodorescu și senatorul PSD de Tulcea, Eugen Orlando Teodorovici, la prima conferință în calitate de ministru. FOTO PSD Tulcea

Joi, începând cu ora 11.00, președintele Organizației PSD Tulcea, Horia Teodorescu și senatorul PSD de Tulcea, Eugen Orlando Teodorovici, acum ministru al Finanețelor în cabinetul Viorica Dăncilă, au participat la o conferință de presă organizată la sediul Partidului Social Democrat Tulcea.

Una dintre cele mai importante probleme discutate a fost cea a Formularului 600, amânat, în cadrul ședinței de Guvern de ieri, pentru data de 15 aprilie 2018.

„Chiar mai devreme am avut o întâlnire cu reprezentanții Direcției de Finanțe Tulcea și am văzut că la sediul instituției este postat un afiș pe care scrie clar că formularul în cauză a fost amânat, astfel că cei vizați nu sunt obligați să îl depună“, a declarat ministrul Teodorovici.

Ministrul a mai precizat că, în acest termen, urmează să fie discutată o formulă mult simplificată a acestui formular, mai ales în contextul în care debirocratizarea sistemului fiscal din România este una dintre prioritățile domniei sale pe acest mandat.

„Dacă vă veți uita la alte țări din Europa, veți constata că din punct de vedere fiscal, la noi situația este cu mult mai bună. Problema sistemului nostru este birocrația“, este de părere noul ministru al Finanțelor.

Despre una dintre problemele de maximă importanță pentru județul nostru, podul de peste Dunăre, ministrul Teodorovici spune că este pe drumul cel bun: anul acesta va demarat proiectul referitor la podul peste Dunăre (la momentul de față, faza de proiectare).

„În ceea ce privește podul, am solicitat domnului ministru susținere pentru rezolvarea, la nivelul Guvernului, unor probleme esențiale. În primul rând, se impune grăbirea procedurilor de expropriere, iar în al doilea rând descărcarea arheologică ce trebuie făcută acum, în faza de proiectare, pentru a economisi timp“, a transmis președintele PSD Tulcea, Horia Teodorescu.

 

Luna trecută, tot în cadrul unei conferințe de presă, conducerea PSD Tulcea, prin vocea președintelui Horia Teodorescu, anunța publicul tulcean că l-au propus și îl susțin pe Eugen Teodorovici în funcția de ministru al Finanțelor în cadrul actualului Guvern. Propunerea venită din partea organizației tulcene a primit votul de încredere al întregului partid, atfel că Eugen Teodorovici a depus jurâmântul de credință în calitate de ministru al Finanețelor Publice.

Tot în cadrul conferinței de presă organizată înante de numirea lui Teodorovici în această funcție, domnia sa promitea două lucrări electoratului tulcean: că va rezolva stringenta problemă implicată de formularul 600 și că va organiza la Tulcea prima lui conferință de presă în calitate de ministru.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*