Ministerul Sănătății îi momește pe medicii din Constanța să facă gărzi la Spitalul Județean Tulcea

Spitalul Județean Tulcea. FOTO CJ Tulcea

Pentru a rezolva problema gravă a lipsei de medici anesteziști și neomatologi din Spitalul Județean Tulcea, Ministerul Sănătății caută soluții la Constanța. Se poartă discuții pentru ca medicii constănțeni să asigure măcar gărzile la unitatea sanitară din Tulcea.

Pentru că nu se găsesc pe nici o cale medici care să vină la Spitalul Județean Tulcea să ocupe un post, s-a apelat la Ministerul Sănătății pentru a găsi o soluție, chiar și temporară. În acest context, unul dintre consilierii ministrului sănătății, Oana Carabaș s-a deplasat în dimineața de miercuri 29 mai la Spitalul Județean Constanța.

Aceasta a discutat cu conducerea Spitalului Județean Constanța, dar și cu medicii anesteziști pentru a găsi împreună o soluție pentru ca aceștia să facă gărzi în Secția de Terapie Intensivă din spitalul tulcean.

De principiu, medicii din SCJU Constanța au fost de acord cu propunerea, dar au avut și ei o serie de doleanțe, printre acestea fiind și ca remunerarea pentru gărzile făcute să se facă la aceiași valoare ca la Constanța.

Verdictul îl va avea Consiliul Județean Tulcea, care poate accepta sau nu condițiile medicilor.

Trimisa Ministerului Sănătății a mai discutat cu conducerea SCJU Constanța de posibilitatea extinderii acestei variante și pentru partea de neonatologie.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*