Mesaj Ro-Alert prin care informa populația despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Reacția Ministerului Apărării

Adăpost de protecție civilă, realizat de militari în Delta Dunării. FOTO Ministerul Apărării

ISU Tulcea informează că duminică, în jurul orei 23:41, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj de tip RO-alert prin care informa populația despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian,  pe teritoriul național, în zona de graniță a României cu Ucraina.

„Menționăm că rolul mesajului este unul de informare și prevenire a populației din zona în care acesta este transmis și trebuie tratat ca atare!

Menționăm că orice cetățean care se simte în pericol ori observă ceva neobișnuit, poate apela numărul unic de urgență 112 pentru a cere sprijin ori ajutor” – ISU Tulcea.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că duminică, 3 noiembrie, forțele armate ale Federației Ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România.

„Ca urmare a detectării deasupra Mării Negre a unor grupuri de drone care se îndreptau către spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea spațiului aerian al României, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, la ora 23.34, cu privire la instituirea alertei aeriene în zona de nord a județului Tulcea.

Pentru monitorizarea situației din spațiul aerian, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea.

Alerta aeriană a încetat în jurul orei 00.45, iar aeronavele F-16 au revenit pe aerodromul de bază. Sistemul de supraveghere radar al României, care a monitorizat permanent situația generată de aceste atacuri, nu a detectat pătrunderea în spațiul aerian național a unor vehicule aeriene implicate în atacul asupra obiectivelor ucrainene.

Conform procedurilor stabilite pentru aceste situații, începând cu dimineața zilei de luni, 4 noiembrie, forțele MApN vor executa cercetări în zonele de pe teritoriul național aflate în apropierea obiectivelor atacate în mod ilegal de forțele ruse, pentru depistarea unor eventuale situații de impact a unor vehicule aeriene sau resturi ale acestora.

MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea” – Ministerul Apărării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*