Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea au efectuat percheziție domiciliară la un bărbat bănuit de săvârșirea mai mulor furturi de pe raza localității Vișina, județul Tulcea.
În cursul dimineții de 14 decembrie, polițiștii tulceni au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza localității Vișina, comuna Jurilovca, la locuința unei persoane de 44 de ani bănuită de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din locuințe.
Potrivit anchetatorilor, suspectul, în perioada anilor 2016 – 2017, ar fi pătruns în 6 locuințe de pe raza localității Vișina de unde ar fi sustras bunuri în valoare totală de 8.000 de lei, constând în bunuri de uz casnic, aparate electrice și ustensile auto.
În urma percheziției domiciliare, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea de infracțiuni, fiind recuperate astfel aproximativ 70% din bunurile furate, ce urmează a fi predate părților vătămate.
Be the first to comment